BBCode: [url=/articol/id/1040-dormiti-bine-noaptea]Dormiți bine noaptea? ;))[/url]
Oamenii au mereu câte o părere despre tot, chiar și despre nimic. Ei știu de ce, când, pentru ce și cum. Știu despre tine mai multe decât știi tu. Știu ce-ai făcut și ce nu ai făcut. Le știu pe toate înafară de a mai iubi. Asta oamenii nu prea mai știu.
Oamenii mai știu și ce-ar fi făcut dacă ar fi fost în locul tău. Au un răspuns la orice situație, mai puțin la situația în care s-ar afla în cauză. Atunci toată cunoștința lor s-ar pierde și-ar acționa omenește. Altfel, dacă nu e problema lor și nu sunt implicați, ei ar acționa perfect și dumnezeiește. Atâta timp cât nu li se întâmplă lor.
”Taci” îți spun ei de multe ori. Și-ai tăcut. Nu a fost bine. ”Spune ceva” te-au îndemnat. Și-ai spus. Tot nu a fost bine. ”Du-te”, ”stai”, ”iartă”, ”nu ierta”. Sfaturile cele mai ”bune” se dau când habar nu au cu ce se mănâncă mâncarea din față: cu furculița sau cu lingura, deoarece ei au avut toată viața în mână tacâmuri de aur.
De pe scaunul de judecată sau de autosfințenie se vede cel mai bine, ai crede. Însă nu.
Iisus. A tăcut când oamenii credeau că trebuie să vorbească. Să se apere. Să se scuze. Însă El e Dumnezeu, a înțeles că degeaba ar vorbi atunci când oamenii nu vor să asculte.
Tăcerea nu m-a frânt și nici nu m-a scuzat. Vorbitul nu m-a dărâmat, însă uneori m-a acuzat. Am înțeles, poate prea târziu, că este o vreme pentru toate, atât pentru vorbit, cât și pentru tăcut.
Însă nu am înțeles prea târziu că judecătorii nu prea dorm noaptea. Nu pot. La un moment dat încep să se gândească la toate cazurile pe care ar fi putut să le gestioneze altfel. La oameni condamnați, poate, pe nedrept. Sau la lucruri pe care ar fi putut să le spună și nu le-au spus. Ori invers. De asta Dumnezeu ne spune clar să lăsăm judecata în dreptul Lui. Ca să putem dormi bine noaptea.