Citește articolul Familia...pentru mine

Pentru mine, familia înseamnă leagănul copilăriei, învăluit de parfumul dulce al iubirii părinţilor, un templu sacru, unde se formează sufletele inocente ale copiilor.
Familia ne aminteşte de cele mai dragi clipe, în care, purtaţi pe aripile aceloraşi doruri, ne făuream propriile noastre Universuri, presărate cu stropi de fericire.
Am meditat asupra cuvintelor "Copiii se nasc cu aripi, iar părinții îi învaţă să zboare", şi, răpită de frumuseţea lor sublimă, mi-am lăsat cugetul să hoinărească pe potecile Universului, însă adevărata lor însemnătate nu am găsit-o nici în azurul cerului pictat cu nuanţe trandafirii în amurg, nici în misterul ce învăluie noaptea cu razele de argint ale Lunii, nici în veşmântul sângeriu al zorilor ce surâd în clipele dimineţii...ci, în sânul familiei...acolo unde nuanţele iubirii se îmbină armonios în sufletele noastre.
Noi, copiii, asemenea unor Îngeri din strălucitul Rai, suntem cele mai de preţ comori dăruite părinților, iar părinții noştri ne-au fost dăruiţi nouă...lumini sfinte, izvorâte din iubirea lui Dumnezeu pentru noi, pământenii. Părinții noştri au fost aceia care ne-au învățat să zburăm deasupra lumii, să ne înălţăm peste obstacolele care împânzesc drumul vieții, pentru a sorbi stropi din fericirea pe care o simţi atunci când îţi atingi propriile vise, clădite cu dragoste, şi când acestea năzuiesc spre Dumnezeu, deoarece El este sursa Fericirii adevărate.
Cuvintele mele simple nu pot cuprinde întreaga recunoştinţă pe care o resimt faţă de părinții mei, care şi-au îndeplinit misiunea sfântă de a modela inimile noastre în cel mai frumos chip cu putinţă.
Într-adevăr, părinții noştri ne-au primit cu dragoste pe fiecare şi ne-au îndrumat paşii pe calea luminată de credinţă, de puritate şi de iubire, pentru a ne putea întoarce în Rai la fel de strălucitori precum ne-am coborât pe Pământ, pentru a pribegi o vreme pe meleagurile acestei lumi.
Iată, aşadar, de ce mi-e dragă familia...pentru că aici am simțit prima dată ce înseamnă să fii iubit şi să iubeşti, aici, stropii ce ni se preling uneori din gene, nu sunt lacrimi, ci perle pentru cununa pe care o vom moşteni atunci când o să ne regăsim pentru veşnicie alături de Dumnezeu, care ne-a lăsat să fim o familie fericită!
Familia nu o pot uita, nici atunci când paşii mă poartă pe cărări neştiute, pentru că în oglindirea stelelor, zăresc privirea mamei, în razele soarelui ce mă sărută, revăd chipul drag al tatălui, care mă iubea chiar şi atunci când era sever... Picăturile ploii îmi şoptesc rugăciunile pe care le înălţam în faptul serii, cuprinşi de evlavie, împreună cu întreaga familie. Şoaptele izvoarelor, adierea duioasă a vântului, simfonia naturii...toate îmi aduc ecoul îndepărtat al glasurilor unor părinți, care trăiesc prin mine, cea care le poartă poveţele sfinte în suflet cu mult dor...
Totodată, fraţii şi surorile sunt nestemate, care, împreună cu mine, formăm coroana părinților noştri...coroană cizelată cu multă trudă, dar cu o iubire incomensurabilă!
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu m-a lăsat să străbat lumea efemeră singură, ci m-a pus alături de Famila mea!