Citește articolul Taifas cu viața

Azi stau cu viața la taifas;
Ne spunem vrute și nevrute.
Cât a trecut, cât a rămas,
Îi cer speranțele pierdute!

Să-mi spună ea: unde-i hotarul
dintre uitare și iubire?
Și cât de drept este cântarul
Ce cântărește fericire?

Eu cred, că fără ca să știu,
a complotat cu o ursitoare;
Apoi a pus cu ea pariu
Că-n suflet voi păstra candoare.

Mai scriu un gând pe-o foaie goală,
Ea împietrită mă privește.
La intrebările năvală,
E tristă și se fâstâcește.

Dar..., mă opresc și cred că nu e bai
Să mă așez la masă în grădină,
Să beau cu viața mea un ceai,
Peste tristețe să revărs lumină.

Să stăm iar amândoi la taifas,
Și să ne spunem vrute și nevrute;
Să mai trăim la maxim ce-a rămas,
Și să uităm speranțele pierdute.