Pe tarumul vieti m-am oprit sa ma indrum... sa ma intreb: unde este destinatia mea? Eram nedumerita si totodata inspaimantata. Sub cerul plin de stele si-o luna clara imi sunt intinse treptele vietii. M-am nascut intr-o lume inreala. Viata imi e legata de un Stapan... imi pot da seama ca tot ce ma inconjoara nu-mi apartine, nimic nu ma leaga si nu ma atrage... Sunt grele de urcat aceste trepte intinse in fata mea, de aici pana la capat mai e mult. Uneori ma trezesc tarandu-ma; incerc sa urc tot mai sus. Vreau sa ma indepartez de taramul unde am fost doar un biet calator. Pt asta m-am nascut si traiesc sa ajung acolo...la capatul treptelor. Acolo e o carte mare nedeschisa. Acolo sta scris dreptul de mostenitor...
meniu prim “Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” ~ Gabriel José García Márquez ~