Citește articolul Cum scăpăm de tristeţe?

Omul este o fiinţă centrată pe ceea ce îi lipseşte. Minimalizăm binele din viaţa noastră, ni se pare normal, de la sine înţeles şi maximizăm nereuşitele şi lipsurile. În inima noastră ceea ce nu avem este cât un munte, iar ceea ce avem este cât o furnică. Şi uite aşa, musteşte nefericirea peste tot.
Unii se zbat să dezvole teorii care să îi facă să îşi accepte propriile vieţi, cu durerile lor cu tot. Alţii se prăbuşesc în necazurile lor. Unii se lipesc de Dumnezeu, ca să facă faţă, alţii aşteaptă mila oamenilor, iar unii nu mai aşteaptă nimic.

Sentimentul de nemulţumire de multe ori este o capcană. Vieţile noastre au şi bune şi rele, aşa cum tot pământul are şi bine şi rău. E adevărat, diferă proporţia. E normal şi sănătos să ne străduim în fiecare zi să ne fie mai bine. Dar viaţa este ca o casă veche la care repari ceva şi se strică altceva, aşa că din reparaţii nu ieşim. Acel „îmi rezolv problema aceasta şi apoi îmi este bine” e o glumă care poate fi crezută cel mult până la maturitate. De la rezovarea unei probleme până la următoarea cu care ne confruntăm putem avea cel mult o perioadă de respiro, sau nici măcar pe aceea. Şi atunci cum ne putem găsi liniştea, dacă zbuciumul acesta nu se sfârşeşte decât odată cu noi?

1. Înţelegi că problemele pe care le ai reprezintă crucea ta, îngăduită de Dumnezeu pentru tine. Asta ai tu de făcut pe pământ: să tratezi frumos, creştineşte binele şi răul din viaţa ta şi să valorifici ceea ce ţi se oferă, în aşa fel încât Cel căruia i te închini, să fie bucuros de tine. Dacă nu aveai necazurile pe care le ai, aveai alte. Nu scăpai.

2. Nu te mai centra pe ce simţi, ce crezi, ce îţi doreşti, ce ai fi vrut, „de ce aşa?”, centrază-te pe a face bine celor din jur. Ajută-ţi familia, prietenii, străinii. În privinţa străinilor orientează-te spre cei credincioşi, cu bun simţ, ca să fii unealta lui Dumnezeu pentru binecuvântarea lor. În felul acesta şi răsplata pe care o vei primi de sus pentru binele făcut, va aduce bucurie vieţii tale. Apropo, dacă eşti fraierit şi un profitor scoate de la tine diverse avantaje, nu îi faci un serviciu nici lui Dumnezeu, nici ţie şi nici profitorului, care învaţă că se poate trăi mai bine fiind incorect cu cei din jur. Între păcălit şi altruist e mare diferenţă, chiar dacă altruistul e mai uşor de păcălit în unele privinţe. Fii un om al rugăciunii şi vei şti spre cine să te îndrepţi şi spre cine nu.
Toţi avem de oferit câte ceva. Şi cel mai sărac om are cuvinte, rugăciuni şi o privire caldă.

3. Când mergi la biserică nu analiza prestaţia ca la spectacol. Nu avem de ce să fim nemulţumiţi că nu am plătit bilet la intare. Acolo fiecare face ce poate şi cât poate. Chiar dacă stai în sală, mergi cu gândul să oferi. Ocheşte un sărac şi dă-i ceva. (El nu e mai prejos decât tine fiindcă e sărac, e doar un om peste care Dumnezeu a îngăduit crucea sărăciei, aşa cum peste altul a îngăduit crucea bolii, a singurătăţii, aşa cum a îngăduit şi peste tine crucea ta.) Vorbeşte cu un om singur, spune unui amărât că te vei ruga pentru el, oferă ceva, dar nu uita: să îţi fie clar ce ştii şi ce nu ştii şi să faci ceea ce ştii să faci, că altfel e trist.

Când tu însuţi nu vei mai fi atât de important pentru tine, nici necazurile, eşecurile, lipsurile tale nu vor mai fi atât de dureroase. Se vor estompa şi ele. Este logic, nu?

Să zicem că vreau să fac asta, să mă îndrept spre cei din jur, apare totuşi întrebarea: Ce fac, dacă sufletul meu nu vrea? E posibil ca eu să vreau cu mintea să iubesc, dar sufletul meu să nu vrea. E posibil ca eu să vreau să mă doară durerea altuia, dar lucrul acesta să nu se întâmple. E posibil ca eu să vreau să simt într-un fel, dar să simt în alt fel. Cum să mă schimb? Prin rugăciune susţinută şi prin fapte armonizate cu rugăciunea, prin eliminarea din vieţile noastre a ceea ce ne ispiteşte şi ne trage în jos. De exempu: dacă nu am bani pentru săraci, fiindcă mi-e drag să merg în mall să îmi iau şi eu ceva, sau la o cafea, înseamnă că mall-ul mă desparte de faptele bune şi nu mai merg.

Ştiţi de ce ni se pare viaţa complicată? Pentru că lucrurile complicate sunt puţin neclare şi ne convine să greşim puţintel, dar vrem să greşim într-un fel în care să nu avem mustrări de conştiinţă. Şi atunci complicăm lucrurile simple, cu „explicaţii mult prea adânci”, când, de fapt, binele aduce bine şi răul aduce rău.

În concluzie, scăpăm de tristeţe detaşându-ne de egoismul nostru natural, căutând în permanenţă să facem bine celor din jur, renunţând la atitutinea critică şi răutăcioasă, căutând să aducem bucurie Creatorului.

Să fim înţelepţi,
Mina Ianovici