Citește articolul Ce fel de lume traim

Trăim într-o lume în care aproape nimic nu se mai face gratis. Nici măcar lucrurile de bun simţ. Oamenii nu mai sunt dispuşi să facă nimic dacă nu le iese şi lor ceva din asta. Deja sunt vremurile în care eşti lăsat să mori pe stradă dacă nu ai un ban să întinzi, şi întinzi doar mâna goală, după ajutor. Nici măcar zâmbetele şi vorbele bune, care sunt gratuite, nu le mai oferim dacă nu avem un interes. Mi se strânge inima când privesc în jurul meu. Dar mai ales, mă înfior când mă gândesc că toate acestea le vede şi Dumnezeu…
Cum poţi, Tu, Doamne, să te uiţi la ura din inima noastră, la strânsul pumnului pregătit să atace şi să zdrobească, când Tu ştii bine că ne-ai creat pentru a iubi?
Cum poţi, o, Tu Doamne, să asculţi vorbele noastre spurcate şi pline de venin, care ucid fără ezitare zeci de inimi? Vorbe mincinoase, cu vicleşug şi mieroase, când tu ştii că, exact cu aceeaşi gură, ar trebui să Te lăudăm pe tine şi să rostim rugăciuni către Cer?
Cum poţi să te uiţi cum ne omorâm între noi, cum ne învrăjbim şi ne batem joc unii de alţii, şi chiar de noi înşine? Cum poţi, când tu ştii că ar trebui să lipim bandaje peste răni, nu să punem sare?
Cum poţi să vezi inimile noastre mici, zdrobite şi pricăjite de prea multe încercări, când Tu ştii că ne-ai creat o inimă aşa de frumoasă, în care Tu să locuieşti?
Oh, Doamne, cum poţi Tu să te uiţi la tot ce se petrece, şi să nu ne iei şi să ne scuturi bine, până când ne revenim? Cum poţi să ne priveşti cu atâta iubire, când ne vezi fiecare defect şi păcat care ne urâţeşte?
Dar, Doamne, spune-mi, cum poţi încă să mai stai cu braţele întinse, după ce atâţia ţi-au întors spatele?
Spune-mi, Doamne, cum poţi, că vreau şi eu să pot, Doamne! Vreau şi eu să pot iubi aşa!