Citește articolul Reguli pentru a fi OM

Scris de: -Cont_sters
Vizualizări: 479
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/418-reguli-pentru-a-fi-om]Reguli pentru a fi OM[/url]
1. Vei primi un trup. Poate să îţi placă sau îl poți detesta, însă va fi al tău pentru întreaga călătorie pe care o faci pe Pamânt de această dată. Cum îl tratezi depinde numai de tine.

2. În fiecare zi vei primi o lecţie pentru că eşti înscris la cursul full time numit VIAŢĂ. Poate să îţi placă lecţia sau să o consideri irelevantă ori prostească, dar în fiecare zi o lecţie va apărea într-o formă oarecare. Ai zilnic ocazia să înveţi din aceste lecţii. Ele se vor repeta regulat, până când experiența necesară ție va fi pe deplin asimilată.

3. Nu există greşeli; există numai lecţii. Creşterea este un proces de încercare şi eroare - se numeşte experimentare. Experimentele eşuate sunt la fel de mult parte din proces ca şi cele care la un moment dat reuşesc.

4. Deseori o lecţie învăţată va apărea din nou ca recapitulare. Ea poate fi deghizată faţă de forma originală în care a fost învăţată tocmai pentru a te testa dacă ai învăţat bine.

5. Învăţarea lecţiilor nu se termină. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţii. Dacă mai trăieşti înseamnă că mai ai lecţii de învăţat. Câinii bătrâni poate că nu mai învaţă trucuri noi, dar oamenii bătrâni cu siguranţă mai pot învăţa lucruri noi.

6. Nu există un loc mai bun decât AICI. Când noţiunea ta despre ACOLO a devenit un AICI vei obţine imediat un alt ACOLO care, din nou, va arăta mai bine decât AICI.

7. Ceilalţi nu sunt decât nişte oglinzi pentru tine. Nu poţi să iubeşti sau să urăşti ceva la o altă persoană fără ca acel aspect să fie o parte din tine pe care o iubeşti sau o urăşti. Din nou iată o ocazie să mai înveţi încă o lecţie.

8. Ce faci cu viaţa ta este pe deplin decizia ta. Ai toate uneltele şi resursele să o modelezi aşa cum vrei. Alegerea este a ta. Alegerea este o recapitulare a lecţiilor pe care le-ai primit zilnic.

9. Ai deja toate răspunsurile. Răspunsurile la toate întrebările vieţii sunt deja în tine, tot ceea ce trebuie să faci este să te uiţi înăuntru, să asculţi şi să ai încredere. A te ruga înseamnă să ceri răspunsuri, a medita înseamnă să le asculţi.

Cel mai probabil vei uita aceste reguli. Dar NU TE DESCURAJA!

Viata va avea grija sa ti le reaminteasca de fiecare data!
SMS
Nota: 10
Puncte: 110
Voturi 11
Daca notezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 1000 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
3 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Comentarii 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog | categoria Diverse >> Citește articolul Reguli pentru a fi OM | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~