Citește articolul Cine sunt?

Sincer, nici eu nu ştiu…

A trecut ceva vreme de când nu am mai avut curaj să-mi pun această întrebare, pentru că ştiam că nu am niciun răspuns pregătit. Pot să răspund la o întrebare cu o mulţime de alte întrebări?

Sunt o sumă a tuturor poveştilor de viaţă pe care le-am auzit? Sunt amalgamul de probleme al oamenilor cu care mi-a fost dat să mă întâlnesc? Sunt omul din umbră care a auzit mai multe poveşti de iubire decât psihologii? Sunt mâna rece care şterge lacrimi fierbinţi? Sunt ochiul care vede zâmbete schimonosite de durerea despărţirii? Sunt iubita multora, pentru că a trebuit să mă pun în locul unora ca să le pot înţelege situaţia şi să le dau o direcţie pentru mai departe? Sunt polul opus pentru mai mulţi, de s-au gândit câţiva să poposească în sufletul meu? Sunt prietena despre care nimeni nu ştie prea multe, dar care poate descrie în detaliu situaţia celorlalţi? Sunt cea care spune că vorbeşte extrem de mult, dar de fapt mai mult tace şi ascultă?

Sunt omul care ţi-a răpit un zâmbet, ca mai apoi să ţi-l înapoieze dublu? Sunt cea care peste răni a pus pansamente? Sunt una care a deschis uşa sufletului ca să-ţi dai seama că lacătul nu mai era acolo şi n-ai făcut primul pas din cauza fricii? Sunt omul care luptă pe pământ ca alţii să cucerească cerul? Sunt speranţa unui mâine mai bun? Sunt sufletul care dă fără să aştepte ceva în schimb? Sunt durerea care-ţi macină pieptul? Sunt iubirea de care nu te credeai capabil? Sunt compromisul pe care l-ai făcut ieri, ca să nu regreţi astăzi? Sunt tristeţea care te face să vezi viaţa în alb-negru? Sunt dorul pe care dacă nu l-ai fi avut, m-ai fi uitat de mult?

Mi-e greu să mă regăsesc, pentru că nu-mi amintesc cine am fost înainte şi nici nu ştiu cine sunt acum. Nu sunt sigură, dar cred că sunt omul care-şi vindecă rănile ajutându-i pe alţii să şi le vindece pe ale lor. Sunt aceea care scrie despre o anumită iubire de parcă ar fi a ei, când de fapt a fost trăită de altcineva. Sunt sinceritatea care-ţi spune verde-n faţă că-i defectă, că-i greu de acceptat şi că ar fi mai bine să dai acum doi paşi înapoi, nu să pleci după ce lucrurile s-au complicat deja.

Sunt persoana care se emoţionează până la lacrimi în fiecare zi. Sunt un suflet care adeseori nu mai crede în dragoste, dar scrie despre ea ca să reaprindă focul inimii. Sunt omul care nu se mai cunoaşte, pentru că a trebuit de atâtea ori să ia asupra lui poverile altora, încât a ajuns să se identifice cu ele. Încă nu înţeleg, duc o povară sau sunt eu însămi una? Sunt cea care a oferit din inima ei oricui a avut curajul să se oprească şi am luat din inimile altora atât cât voiau ei să-mi ofere. Sunt fata care nu mai trăieşte cu inima ei, pentru că a dat-o altora, aşa că, nu vă speriaţi dacă dragostea mea e oscilantă. Azi sufocantă, mâine leneşă şi poimâine veşnică!

Pentru tine, eu cine sunt?