Citește articolul Salvat...

Salvat...

Când somnul dulce al morții mă îmbie
Mă piaptănă cu gheara neagră-a neștiinței,
Mă mângâie cu ale ei negre aripe,
Și-așteaptă-n taină clipa-inconștienței..

Când pleoapele-mi fierbinți se sting în întuneric,
De mine se lipește floarea cu miros de neputință...
Și-i văd pe corbi râzând plutind în cercuri,
Nerăbdători așteaptă, ca să trec în neființă

Se-aude-n noapte fâlfâit de aripi grele
Un cântec surd răsună împrejur...
Se-mprăștie în jur mirosul fricii mele,
Sunt învelit de aer rece dimprejur...

Dușmanul mă privește sadic din ungher
Și îmi respiră-n ceafă aer rece de funebru
Îi strălucesc la lună colții ca de fier,
Și-i scapără lumina ochilor, așa de sumbru...

Și se târăște lângă mine să mă-'ntrebe
De ce-aș avea nevoie ca să-i cer...
Nu-l iau în seamă, și începe disperat a fierbe
Și clănţăne cu ciudă, din dinții lui de fier...

Îmi pune la picioare tot pământul,
Mă-ndeamnă să cobor să-i mă închin
Dar vine-n fugă cu iuțeală gândul
"Să nu o faci, să nu o faci, c-așa ajungi în chin..."

Cu insistență îmi așează iarăși la picioare
Mamona, bogăția pieritoare-a lumii-ntregi
Și îmi promite iar alai de sărbătoare...
"-Doar mie vreau, mie să mi te rogi...!"

Răspund că nu... Căci am deja o bogăție
Și-i mai presus de tot ce-mi poate oferi
Căci n-am nevoie de a lumii avuție,
Când am în Cer mai mult de ce-aș putea dori...

Curând răsună cu putere clopote solemne
Lumini și raza Dimineții Sfinte o zăresc
Apar în întuneric felurite semne
Și toți cei răi din jurul meu pălesc...

Dușmanul mai insistă încă-o dată
Să mă închin și să-i slujesc doar lui...
Iar demonii îi strigă și îl cheamă
"-Lasă-l stăpâne, lasă-l că-i al Lui...!"

"-Aceluia cu ochii care ard în flăcări
Cu sabie tăioasă fulgerândă...
Acela care suflă cu mânie-n nări
Și are mii de îngeri Sfinți care Îi cântă.."

'I-Aceluia ce poartă brâu de aur peste haină
Și fața-I strălucește mai mult decât un soare
Acela ce-i cu fața plină de lumină
Ca El niciunu-n lume n-are asemănare..."

Curând pe fața mea cade o rază...
Soarele meu Iubit mă-ntâmpină în zori
Și mă sărută pe căpşor cu a luminii rază...
Mă uit și-L văd zâmbind pe cerul plin cu nori..

Mă i-a în brațe și mă strânge cu putere
Cuprins în dragoste nimic nu mai grăiesc...
Dar El mă i-a de mână cu iubire,
Și îmi șoptește cu putere: Te iubesc...!


David