Citește articolul Darul credintei..

Citeam aseară despre un Dumnezeu care e prezent în cele mai nebănuite locuri. E normal având în vedere că nici Cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde. Prezenţa Lui umple adâncimile pământului şi dacă vrea, poate face orice. Un misionar povestea cum o mamă care a fost omorâtă de familia ei, a fost aruncată împreună cu cele două fetiţe pe care le avea, şi care erau în viaţă şi sănătoase, într-un mormânt care semăna cu cel în care a fost dus Hristos. Au tras piatra la intrare iar cele două fetiţe au fost lăsate să moară lângă cadavrul mamei lor. Cea mai mică avea câteva luni. Fiind mormântul familiei, au vrut să mai aducă pe cineva decedat şi au deschis mormântul peste vreo câteva săptămâni. Fetiţele erau vii, iar cea mai mare povestea cum un Om îmbrăcat în haine albe strălucitoare venea în fiecare zi şi le aducea de mâncare iar pe mama lor o “trezea” ca să o hrănească pe cea mică. Celor care au asistat la mărturisire, nu le venea să creadă dar n-au avut soluţie, dovezile erau…erau vii. Mi-am dat seama că pe vremea lui Hristos oamenii erau la fel. El vindeca, învia, făcea minuni şi, culmea, nu credeau…
Credinţa este o încredere neclintită în ce nădăjduim şi nu vedem, dar, mai mult de atât, este un dar. Nu oricine îl poate primi dar îl poate avea oricine îl doreşte cu adevărat. Dincolo de toate, credinţa în Cel ce poate totul, îţi asigură veşnicia în fericire. Şi, aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, “credinţa face ceea ce omul şi legea nu pot face”.
Hristos te poate ierta de păcate, când oamenii nu îţi mai dau şanse, El te poate vindeca atunci când doctorii spun că au făcut totul şi tot El te poate duce pe drumul către cer. Crezi asta?