Dacă sunt un om bun, care sare în ajutor atunci când e nevoie de mine nu înseamnă că accept ca oamenii să profite de acest lucru.
Dacă spun ce gândesc, când gândesc nu înseamnă că sunt un om rău sau că am alte intenții ascunse.
Dacă taxez impertinența, nesimțirea sau lipsa de respect cu ironie... ei bine, nici asta nu cred că mă face un om rău.
Dacă uneori mi se epuizează răbdarea și prefer să întorc spatele nu sunt nicidecum un om lipsit de sentimente.
Dacă uneori îmi lipsește modestia nu înseamnă că mă cred mai bună sau mai deșteptă sau mai oricum față de restul oamenilor.
Dacă uneori acționez din impuls și fac o greșeală cât mine de mare nu înseamnă decât că sunt om ca toți oamenii și nu e nimeni în măsură să mă pună la zid mai ales dacă nu e implicat direct.
Sunt un om care face destule greșeli; pe unele le îndreaptă, pe altele nu, care uneori e incredibil de naiva și enervanta de copilărosa și nu consider că am nevoie de aprobarea nimănui pentru a fi exact așa cum sunt.
Aparențe. Ne pierdem unii pe alții prin mulțimea de aparențe..