Un om in varsta, pe numele sau Vasile, luminat fiind intr-o zi de Bunul Dumnezeu, incepu dintr-odata sa duca o viata cuvioasa, asta dupa ce isi facuse o reputatie prin sat cum ca ar avea toate pacatele stranse si ca ar fi primul in randul pacatosilor. Se mirara toti cum dupa atatea betii, desfranari, injuraturi si multe alte rele si pacate, omul avea, de acum, curajul sa se infatiseze Domnului, sa devina nelipsit de la slujbele religioase, sa se straduiasca sa faca bine lui si celor din jur.
Pentru reputatia lui de om pacatos nu toata lumea din biserica il vedea cu ochi buni, ba unul dintre credinciosi nu-l putea suferi si mereu ii adresa cate o vorba din care sa inteleaga ca degeaba s-a pocait acum la batranete, ca tot o sa ajunga in focul iadului. La vorbele acestui om, batranul cel cu multe pacate nimic nu raspundea, fiindca stia ca poate acela are dreptate. Nici dupa jumatate de an de cand lepadase pacatele mari, acela nu-l slabea pe Vasile si ii spunea ca nu ii este de ajuns ce a facut, ca pentru relele cele vechi o sa ajunga in iad. Tot asa pana intr-o zi, cand omul nostru nu mai rabda si spuse;
- Asculta omule, vad ca stii multe si esti insetat de mantuire, de aceea am sa te intreb ceva!
- Intreaba-ma! raspunse acela.
- Voi cand vreti ca un pom sa fie mai frumos, mai vanjos si mai roditor, puneti si ingrasamant?
- Da Vasile, punem si ingrasamant si gunoi din grajd, il udam, de toate…
- Apoi dupa mintea mea gandesc asa! zise Vasile. Ca daca asa, cu voia lui Dumnezeu, copacii astia s-au facut frumosi, chiar daca au avut gunoi la radacina, apoi cu atat mai mult omul - fiindca e facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu – se va face frumos si va mosteni imparatia de sus, chiar daca a avut gunoi la radacina. Daca Tatal m-a chemat la frumusete, tu de ce vrei sa zadarnicesti chemarea Lui cea tainica?
Auzind acestea, omul acela nimic nu mai spuse si incepu sa-si vada mai mult de ale sale, decat de ale altora. DECI CA SI IN ZIUA DE ASTAZI PT FIECARE,SA NE VEDEM CE E IN CURTEA NOASTRA DECAT A VECINULUI
" />