Citește articolul Taranul si rugaciunea "Pe litere"

Un taran care nu era foarte mare stiutor de carte nu mergea nicaieri fara a lua cu el si cartea de rugaciuni. Memoria nu-l ajuta foarte tare ca sa invete rugaciunile pe de rost, astfel ca pe unde mergea, lua cu el si cartea, care de acum era roasa de vreme si avea toate foile ingalbenite de atata buchisit. Intr-o zi taranul nostru pleca cu caruta intr-o graba foarte mare, iar dupa ce merse multe stadii, isi aduse aminte ca ar cam fi ora rugaciunii.

Scotoci in traista, dar vazu ca nu-si luase cu el cartea de rugaciuni. Uitase sa verifice de acasa daca are cartea in traista sau nu. Se supara si se mahni. In mersul calului asa, se stradui din rasputeri sa-si aduca aminte o rugaciune, dar in nici un fel nu reusea, aproape ca-i venea sa planga cand, din senin, ce se gandi: "Doamne, Tu care esti bun si le stii pe toate si pe toate le ierti! Uita-te si la mine pacatosul ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si fiindca altceva nu ma pricep a face uite, jumatate de ora eu o sa rostesc alfabetul de la cap la coada...Si de acolo sa alegi Tu literele care alcatuiesc rugaciunile, caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma rog!

Se spune ca un inger, auzind aceasta, a spus in sinea lui: "Viu este Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai puternica ca aceasta de acum, a taranului”…