Citește articolul Sfântulețul

Intr-un sat cu cateva sute de familii, doar unui singur om i se spunea "Sfantuletul”, asta pentru buna sa purtare, pentru infatisarea lui smerita, pentru bunatatea si darnicia lui. Intr-o zi, pe cand acest om se afla la rugaciune, auzi parca o voce care ii soptea ca in satul vecin se afla un om caruia nu i se spune "Sfantuletul”, dar vrednicia sa este cu mult mai mare ca a lui.

Auzind acestea se nelinisti si isi facu bagajul pentru a calatori pana in satul vecin. Acolo statu mai multe zile si neafland de unul singur acel om care ar putea avea fapte mai vrednice decat ale lui, se hotari sa mearga la preotul satului care cunostea fiecare om in parte.

Afla de la acesta ca niciun om din partea locului nu are fapte asa vrednice sa fie considerat un sfant inca din aceasta viata. "Sfantuletul” nostru insista atunci pe langa preot, rugandu-l sa se gandeasca la faptele bune ale satenilor. Preotul statu apoi pe ganduri si ii spuse:

- M-ai intrebat despre faptele bune ale satenilor de aici, ti le-am spus...Dar ar mai fi ceva!...Undeva la marginea satului, unde incepe padurea, traiesc sapte copii. Acestia sunt fara parinti si sunt tinuti cu cele de trebuinta de fratele cel mai mare dintre ei, care are saisprezece ani. El trudeste pe unde poate in ograzile satenilor si la sfarsitul zilei duce de mancare celorlalti frati.

Cu toate ca face asta, fratii sai nu-i multumesc pentru stradania sa, ba chiar il cearta ca nu aduce bucate mai bune si fac glume pe seama lui, si-l numesc "Mutulica", fiindca nu prea vorbeste. Copilul acesta acum vreo sase ani, se poate spune ca a salvat niste mineri de la a pieri de foame. Mina de cupru din celalalt capat al satului s-a surpat intr-o zi la intrare, astfel ca a ramas o gaura prin care de abia intra un catel. Pana au fost chemati de la oras sa intervina cu utilaje, sa intareasca peretii minei si sa mareasca gaura...au trecu aproape trei zile. Copilul nostru lucrand la o gospodarie din vecinatatea minei a auzit de minerii care stateau inauntru fara mancare si fara apa de trei zile si i s-a facut mila, cerand sa intre la ei. Seful minei nu i-a dat voie, dar el a luat apa si mancare de la cativa sateni, a luat cu el o lampa si noaptea, a intrat prin acea gaura ca sa le dea minerilor acelea. Apoi s-a surpat de tot intrarea si copilul a petrecut doua nopti impreuna cu minerii in maruntaiele pamantului...

Dupa doua zile au venit cu utilaje si tarnacoape cei de la oras si au facut o spartura noua prin care au iesit toti cei prinsi dedesubt. Iar copilul nostru a iesit si el, iar in loc sa i se multumeasca pentru ca a intrat sa le dea de mancare minerilor, aproape ca a fost luat la bataie de seful minei, fiindca a intrat acolo fara voia lui.

La vreo doi ani dupa asta, intr-o zi toata lumea astepta sa vina garla mare, caci fusese potop la deal. In sat traia pe atunci un betiv care toata ziua cat era de lunga si-o petrecea la carciuma, iar cand iesea, avea obiceiul sa-i injure pe toti cei care ii ieseau in cale, ba chiar sarea si la bataie. De atata bautura adormi pe malul garlei, chiar in ziua cand oamenii se asteptau ca apa sa creasca si sa inunde gospodariile. Si a trecut un satean pe acolo si l-a vazut pe betiv ca doarme langa apa, dar nu l-a ridicat. Si a trecut si un al doilea si nici acela nu-l trezi. Apoi trecu si copilul nostru, care stiind ca trebuie sa vina apa mare s-a luptat, a luat betivul taras de acolo, asa cu puterile lui, ducandu-l la loc sigur, scapandu-l de apa cea mare care probabil l-ar fi inecat...Iar multa lume a inceput sa bombane spunand ca mai bine ar fi fost sa-l ia apa pe betivul satului...ca prea se purta urat...si nimeni nu i-a multumit copilului nici pana in ziua de azi...

- Cu adevarat, am gasit ceea ce cautam!

- Cum asa, spuse preotul?

- Pai mie mi se spune la mine in sat "Sfantuletul”, fiindca am numai fapte bune. Dar ma gandesc ca acest copil de saisprezece ani are fapte mai mari decat mine, pentru ca desi a lucrat binele tot timpul, el a stiut sa primeasca si raul sau prigonirea celor din jur. Jertfa si sfintenie inseamna cand le primesti si pe cele bune si pe cele rele, nu numai pe cele bune asa cum le primesc eu. De acum incolo ma voi ruga de satenii mei sa nu ma mai numeasca "Sfantuletul”, caci nu sunt demn de o asemenea numire.