Citește articolul Aer de toamnă

Scris de: -Cont_sters
Vizualizări: 506
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/870-aer-de-toamna]Aer de toamnă[/url]
Privesc în cenuşiul de afară. Nimic surprinzător. Doar copacii leneşi şi aerul prea tare intrat în plamanii mei îmi spun: “Zâmbeşte”…căldura a trecut.
Da…e toamnă. E anotimpul… E timpul unui nou început de an de şcoală, facultate, viaţă.
Îmi lipesc fruntea de sticla ferestrei şi rămân mută, cu ochii aţintiţi în aer, pe cer…Te caut din nou, Te caut şi azi. Dar parcă mai mult ca oricând Te caut Toamna. În singurătatea-mi de acum liniştea mă cheamă şi mă face să mă gândesc la Tine.
Un Dumnezeu ubicuu şi atotputernic căruia îi pasă de mine? Mintea mea încă nu poate percepe total dragostea ce mi-o poartă. Eu…o mână de om adormit, cu părul ciufulit şi ochii confuzi, prea slab şi incapabil de a rosti cuvinte pe care oricum le cunoşti înainte ca vocea mea să rupă tăcerea.
Norii gri, împinşi de la spate se plimbă cam repede pe deasupra mea. Iar soarele se luptă şi el să apară, dar şi-a dat seama că i-a trecut vremea. E vechi…e prea fierbinte pentru azi. Trebuie neaparat decupat din tablou şi lipit un altul. Mai cuminte, mai zgârcit.
Un fior rece îmi pătrunde în trup amitindu-mi că e timpul să mă trezesc din letargia verii. Să deschid ochii şi să-mi închid visele într-o sticlă. Şi să nu uit de dopul din plută. Altfel îmi vor zbura toate şi nu le voi mai găsi vreodată.
Mecanismul existenţial mă cheamă din nou la alergare, la luptă. Şi totuşi, dacă aş putea, aş mai rămâne un pic cu mine. Cu tot ceea ce însemn eu, cu tot ceea ce descopăr în Dumnezeu în fiecare zi, cu tot ceea ce El mi-a oferit şi ce îmi poate dărui în continuare.
O dimineaţă de toamnă…o zi de toamnă…un cadou. Fie gri, fie albastru intens…fie ploaie…fie explozie de culori. Dumnezeu îţi pune la picioare încă o zi şi îţi şopteşte: “Trăieşte-o pentru mine…”
Oare pentru cine trăieşti? Şi cu îi dăruieşti tu sticla în care sunt îngrămădite toate visele tale?
E toamnă iar. E frig…e linişte. Dumnezeu înca mai vorbeşte. Dar doar celor dispuşi să asculte. Slabi sau puternici. Adormiţi sau vii. Ciufuliţi sau pieptănaţi ! Dumnezeu sa va binecuvanteze !!
SMS
Nota: 10
Puncte: 60
Voturi 6
Daca notezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 999 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
4 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Comentarii 3
Daca comentezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 999 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog | categoria Diverse >> Citește articolul Aer de toamnă | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~