Citește articolul Să nu îţi pierzi nădejdea!

Scris de: -Cont_sters
Vizualizări: 637
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/880-sa-nu-iti-pierzi-nadejdea]Să nu îţi pierzi nădejdea![/url]
Vrăjmaşul sufletului vrea să ne lipsească de speranţă, să ne vadă căzuţi, înfrânţi, lucru pe care îl încearcă la nivelul minţii şi sufletului nostru. Nu te lăsa prins în mreaja lui! Indiferent de circunstanţele prin care treci, există speranţă!
Nu pot cunoaşte mai dinainte cum vor evolua lucrurile, dar există ceva care se numeşte credinţă, şi care nu îmi permite să renunţ la împlinirea unor lucruri care, prin ochiul credinţei le pot vedea deja întâmplându-se.
Domnul Isus a spus ucenicilor: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.(Matei 17,20)
Cum nădăjduiesc? Prin credinţă! De ce cred? Pentru că iubesc! Cum pot iubi? Sperând! Şi astfel toate se înlănţuie şi nu au sfârşit. Viaţa cu Dumnezeu înseamnă credinţa împletită cu nădejdea şi dragostea. Una fără cealaltă nu este posibilă pentru că, atunci când iubeşti continui să speri şi să crezi chiar şi în imposibil. Acel lucru care te face să speri, care îţi dă pace sufletului şi te face încrezător, pentru acela se merită să lupţi şi să suferi.
Şi, chiar dacă ai pierdut tot (ce este pe pământ) şi nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, atunci nimic nu ai pierdut, pentru că alături de El o poţi lua întotdeauna de la capăt.
Mai crede şi azi, mai ridică-te o dată şi priveşte la cei căzuţi, la cei înfrânţi şi dă-le o mână de ajutor. Poate că ceea ce ţi se întâmplă este un semn de alarmă pentru tine, ca să priveşti la cei de lângă tine, să-i cauţi, să îi înţelegi, să legi răni şi să aduci mângâiere. Prea mult te gândeşti la tine şi la propriile nevoi. Priveşte în Sus! Cei care au nevoie sunt mai aproape decât îţi imaginezi! Trebuie doar să îţi deschizi inima şi să îi primeşti înăuntru. Ai fost preţuit, iubit şi acceptat de Dumnezeu, măcar că nu ai meritat. De aceea, şi tu trebuie să faci asemenea...Mergi cu Domnul Isus şi El te va învăţa!
Dumnezeu este dragoste. În El găseşti credinţa. Speranţa să ţi-o pui în ceea ce El poate să facă!
SMS
Nota: 10
Puncte: 30
Voturi 3
Daca notezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 1 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
2 aprecieri
Apreciază | dezapreciază
Comentarii 2
Daca comentezi acest articol, Cont_sters îți oferă suma de 1 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog | categoria Diverse >> Citește articolul Să nu îţi pierzi nădejdea! | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~