Au fost momente în viața mea în care am simțit că lumea se prăbușește peste mine, în care am plâns o dată cu ploaia și am urlat în acelasi ritm cu tunetele. Și tot neînțeleasă m-am simțit.
M-am supărat pe viață și am crezut că îmi datorează mai mult. Că merit mai mult. Am privit prin grădinile vecinilor și m-am întrebat de ce la ei este atât de diferit față de cum e la mine. Nu, niciodată nu am simțit invidie sau răutate, ci doar I-am pus întrebări lui Dumnezeu cu privire la toate astea. Oare El chiar este drept și bun? Oare El e același Tată pentru toți?
Adevărul este că nu poți să-i ceri Lui cont pentru ceea ce face sau nu în viața fiecărui om de pe planeta asta. Nici nu ai nevoie să știi. Atâta vreme cât investești timpul plângând și fiind revoltat pe Cer, nu mai ai când să descoperi din ce motiv ești aici și cum poți folosi tot ceea ce ți s-a întâmplat pentru a-i înțelege și a-i ajuta pe alții. Nu mai ai timp să lucrezi pentru visurile tale și nici să pășești înainte pentru a ajunge la destinație. Nu, pentru că te oprești.
Fiecare om scrie o poveste diferită, unică. Alții nu scriu niciuna. Alții doar au impresia că scriu. Da, poate că tu nu știi ce înseamnă să primesti ajutorul necondiționat al părinților. Poate că tu nu știi ce înseamnă să ți se dea totul de-a gata și trebuie să muncești pentru orice lucru, oricât de mic ar fi. Poate că tu trebuie să lupți de zeci de ori mai intens decât altcineva care a fost împins sau cărat pe brațe. Poate tu n-ai văzut niciodată cum arată iubirea.
Dar Dumnezeu este același, și pentru el, și pentru tine. Pesemne că nu e drept ce ți s-a întâmplat, însă tu ai de gând să trăiești așa mereu, fiind nemulțumit? Oare în aceasta constă soluția?
Urmează-ți calea pe care ai fost pus, schimbă macazul atunci când trebuie, nu te da bătut, cere și privește împlinirea lucrurilor mărețe. Eu cred cu tărie că nimic nu este ascuns de ochii Cerului, și că miracolele sunt posibile. Că poveștile pot avea final fericit. Că binecuvântările ajung la timp celui care crede și rabdă. Nu descuraja!