Citește articolul Cate ceva despre căsătorie:-D

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32)

Ideea că o căsnicie poate fi perfectă ne induce în eroare și ne provoacă deziluzii… practic, ne pregătește s-o abandonăm, atunci când fantezia se ciocnește cu realitatea. Lucrul acesta se întâmplă frecvent! Numai când accepți adevărul că oamenii sunt slabi, nestatornici și dezamăgitori – și că tu faci parte dintre ei – vei putea afla fericirea de lungă durată în căsnicie. Așadar, în câteva ediții la rând, analizăm împreună câteva concepții greșite despre căsnicie. Astăzi vom vorbi despre microbul iubirii. Unii avem impresia că dacă ne aflăm în locul potrivit, la timpul potrivit, cu persoana potrivită, dragostea ne va „contamina” pur și simplu, și vom pluti pe barca fericirii toată viața. Problema e însă că – atunci când ajungem epuizați din cauza creșterii copiilor, a locului de muncă, a ratelor – microbul iubirii își ia zborul. În corvoada noastră zilnică printre vase murdare, scutece și treburi casnice, ceva trebuie să cedeze. Așa că iubirea cedează locul pe care îl ocupa în prim-plan, și realitatea preia controlul. Deoarece confundăm îndrăgostirea cu iubirea adevărată, noi avem impresia greșită că iubirea și-a făcut bagajul și a plecat, iar noi trebuie s-o urmăm. De fapt, dragostea nu se ofilește pentru că idila e înlocuită de realitate… Dacă doi oameni care se îndrăgostesc sunt dispuși să stea împreună în dragoste și să treacă prin provocările vieții, povestea de dragoste se poate reînsufleți, devenind mai puternică și mai rezistentă ca niciodată. Poate idila ne-a făcut să ajungem împreună, dar dragostea (care nu se gândește la sine) ne ține împreună. Nu așa spune Biblia? „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” (1 Corinteni 13:4-7).