Citește Biblia DCC Geneza capitolul 7
Noe intră în corabie.
1. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
2. Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
3. şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
4. Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
5. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
6. Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.
7. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
9. au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
Potopul.
10. După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~