Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 21
11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.
12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.
14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.
Războiul împotriva Filistenilor.
15. Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui şi a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.
16. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.
17. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.”
18. După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.
19. A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut.
20. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~