Citește Biblia DCC 2 Samuel capitolul 23
11. După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte; şi poporul fugea dinaintea filistenilor.
12. Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
13. Trei dintre cei treizeci de căpetenii s-au coborât pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, când o ceată de filisteni tăbărâse în Valea Refaim.
14. David era atunci în cetăţuie, şi o strajă a filistenilor era la Betleem.
15. David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”
16. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului.
17. El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” Şi n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
18. Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni şi i-a omorât şi a fost vestit între cei trei.
19. Era cel mai cu vază din cei trei şi a fost căpetenia lor; dar n-a fost la înălţimea celor trei dintâi.
20. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~