Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 22
Legământul cu Iosafat.
1. Au stat trei ani liniştiţi, fără să fie război între Siria şi Israel.
2. În anul al treilea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a coborât la împăratul lui Israel.
3. Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: „Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei.”
4. Şi a zis lui Iosafat: „Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?” Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
5. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”
6. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
7. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?”
8. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul aşa!”
9. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi a zis: „Trimite şi adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.”
10. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti, în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
meniu prim"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~