Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 3

Setări Biblia
11. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
Iac 4.3
Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. ;
12. voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
1Ioan 5.14-15
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. ;1Imp 4.29
Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. ;1Imp 5.12
Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună. ;1Imp 10.24
Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. ;Ecl 1.16
Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. ;
13. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.
Mat 6.33
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. ;Efes 3.20
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, ;1Imp 4.21
Solomon mai stăpânea şi toate împărăţiile de la Râu până în ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui. ;1Imp 10.23
Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune. ;Prov 3.16
În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă. ;
14. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”
1Imp 15.5
Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul. ;Ps 91.16
Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.” ;Prov 3.2
Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. ;
15. Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.
Gen 41.7
Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul. ;Gen 40.20
A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: ;1Imp 8.65
Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru, timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile. ;Est 1.3
În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii perşilor şi mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor s-au strâns înaintea lui. ;Dan 5.1
Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui şi a băut vin înaintea lor. ;Marc 6.21
Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii. ;

Judecata lui Solomon.

16. Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat înaintea lui.
Num 27.2
s-au apropiat şi s-au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări, la uşa Cortului întâlnirii. Ele au zis: ;
17. Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă, şi am născut lângă ea în casă.
18. După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă. Nu eram decât noi amândouă.
19. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
20. Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Imparati >> Citește Biblia DCC 1 Imparati capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~