Citește Biblia DCC 2 Imparati capitolul 21
11. „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
2Imp 23.26Totuşi Domnul nu S-a întors din iuţimea mâniei Lui celei mari de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mânie. ;
2Imp 24.3Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase ;
Ier 15.4Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim. ;
1Imp 21.26El a lucrat în chipul cel mai urâcios, mergând după idoli, cum făceau amoriţii, pe care-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;
2Imp 21.9Dar ei n-au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;
SMS 12. iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.
1Sam 3.11Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi. ;
Ier 19.3Să spui: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea. ;
SMS 13. Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia, ca asupra Samariei, şi cumpăna, ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţa Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţă şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţată.
Isa 34.11Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpâni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii şi cumpăna nimicirii. ;
PlŞi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt, toate, decât nişte dărâmături triste. ;
Amos 7.7-8El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă şi avea o cumpănă în mână. ;
SMS 14. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
SMS 15. pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi!”
SMS 16. Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
2Imp 24.4şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte. ;
SMS 17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el şi păcatele la care s-a dedat nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
2Cron 33.11-19Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon. ;
SMS 18. Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
2Cron 33.20Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon. ;
SMS Amon, împăratul lui Iuda.
19. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ din Iotba.
2Cron 33.23Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat. ;
SMS 20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase;
2Imp 21.2El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. ;
SMS
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~