Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 18

Setări Biblia

Ahab şi Iosafat împotriva Sirienilor.

1. Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab.
2. După câţiva ani s-a coborât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat, pentru el şi pentru poporul care era cu el, un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad.
3. Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”
4. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”
5. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”
6. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?”
7. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”
8. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”
9. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
10. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 18 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 18 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~