Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 28

Setări Biblia

Ahaz, împăratul lui Iuda.

1. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.
2. A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
3. a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
4. Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.
5. Domnul Dumnezeul său l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.
6. Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
7. Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat.
8. Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fiii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.
9. Acolo era un proroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria şi le-a zis: „În mânia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri în mâinile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie care s-a ridicat până la ceruri.
10. Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru?

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 28 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia DCC 2 Cronici capitolul 28 | FiiLumina
meniu prim
"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~