Citește Biblia DCC Neemia capitolul 9

Setări Biblia
31. Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător.
32. Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi.
33. Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
34. Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai.
35. Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dăduseşi, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
36. Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!
37. El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi suntem într-o mare strâmtorare!”

Înnoirea legământului.

38. Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.

Pagina 4 din 4
Sari la pagina:
capitolul 9 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Neemia >> Citește Biblia DCC Neemia capitolul 9 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~