Citește Biblia DCC Estera capitolul 1

Setări Biblia
11. să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti, cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumuseţea ei popoarelor şi mai marilor săi, căci era frumoasă la chip.
12. Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Şi împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie.
13. Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii care cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul.
14. Avea lângă el pe Carşena, pe Şetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, şapte domnitori ai Persiei şi Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care aveau locul întâi în împărăţie.
15. „Ce trebuie”, a zis el, „să se facă împărătesei Vasti, după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahaşveroş prin fameni?”
16. Memucan a răspuns înaintea împăratului şi domnitorilor: „Nu numai faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vasti; ci şi faţă de toţi domnitorii şi de toate popoarele care sunt în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş.
17. Căci fapta împărătesei va ajunge la cunoştinţa tuturor femeilor şi le va face să-şi nesocotească bărbaţii. Ele vor zice: „Împăratul Ahaşveroş a poruncit să i se aducă înainte împărăteasa Vasti, şi ea nu s-a dus.”
18. Şi din ziua aceasta crăiesele Persiei şi Mediei, care vor afla de fapta împărătesei, vor vorbi tot aşa tuturor căpeteniilor împăratului: de aici va veni mult dispreţ şi mânie.
19. Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile perşilor şi mezilor, cu arătarea că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea.
20. Porunca împăratului se va vesti astfel în toată împărăţia lui – căci este mare – şi toate femeile vor da cinste bărbaţilor lor, de la mare până la mic.”
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 1 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Estera >> Citește Biblia DCC Estera capitolul 1 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte."
~ Antonie De Saint-Exupery ~