Citește Biblia DCC Iov capitolul 40
1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3. Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
4. „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”
6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?
9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?
10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~