Citește Biblia DCC Psalmii capitolul 33
1. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
2. Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu lăuta cu zece corzi.
3. Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune corzile şi glasurile voastre!
4. Căci cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.
5. El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pământul.
6. Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.
7. El îngrămădeşte apele mării într-un morman şi pune adâncurile în cămări.
8. Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!
9. Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.
10. Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~