Citește Biblia DCC Exodul capitolul 38
Altarul pentru arderile de tot şi ligheanul de aramă.
1. A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de trei coţi.
2. La cele patru colţuri i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată cu el şi l-a poleit cu aramă.
3. A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenuşă, lopeţile, lighenele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă.
4. A făcut pentru altar un grătar de aramă ca o reţea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos, aşa că venea până la jumătatea altarului.
5. A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului de aramă, ca să vâre drugii în ele.
6. A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aramă.
7. A vârât drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru.
8. A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la uşa Cortului întâlnirii.
Facerea curţii.
9. Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi,
10. cu douăzeci de stâlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
meniu prim"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~