Citește Biblia DCC Cantarea cantarilor capitolul 5

Setări Biblia
1. Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste! –
2. Adormisem, dar inima îmi veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” –
3. „Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăşi?”
4. Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci.
5. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă, şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului.
6. Am deschis iubitului meu; dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.
7. Păzitorii care dau ocol cetăţii m-au întâlnit, m-au bătut, m-au rănit; mi-au luat marama străjerii de pe ziduri.
8. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste! –
9. „Ce are iubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte?” –
10. Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.

Pagina 1 din 2
capitolul 5 din 8
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Cantarea cantarilor >> Citește Biblia DCC Cantarea cantarilor capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~