Citește Biblia DCC Isaia capitolul 51
11. Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.
12. „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,
13. şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?
14. În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine.
15. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui nume este Domnul oştirilor.
16. Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!”
Potirul mâniei Domnului.
17. Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii!
18. Căci nu este niciunul care să-l călăuzească din toţi copiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l ia de mână din toţi copiii pe care i-a crescut.
19. Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: – dar cine te va plânge? – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – „Cum să te mângâi Eu?”
20. Fiii tăi leşinaţi zăceau în toate colţurile uliţelor ca cerbul într-un laţ, plini de mânia Domnului şi de mustrarea Dumnezeului tău.
meniu prim"Adevărul n-are nevoie de apărare. Cum n-ai să învelești soarele intr-o pătură ca să-l ferești, tot așa și adevărul. Lasă-l să lumineze."
~ Richard Wurmbrand ~