Citește Biblia DCC Isaia capitolul 61
Vestirea mântuirii.
1. „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea;
2. să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;
3. să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.”
4. Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.
5. Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri.
6. Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor.
7. În locul ocării voastre veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică.
8. „Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic.
9. Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor, printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.”
10. „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~