Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 3
11. Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.
SMS 12. Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.
SMS 13. Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.
SMS 14. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion.
SMS 15. Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.
SMS 16. Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul.
SMS 17. În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
SMS 18. În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri.
SMS 19. Eu ziceam: „Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?” Mă gândeam că Mă vei chema: „Tată!” şi nu te vei mai abate de la Mine.
SMS 20. Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!
SMS
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~