Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 32
21. Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău, Israel, cu minuni şi semne mari, cu mână tare şi cu braţ întins, şi cu o mare groază.
22. Tu le-ai dat ţara aceasta, pe care juraseşi părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere.
23. Ei au venit şi au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta şi n-au făcut tot ce le porunciseşi să facă. Şi atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!
24. Iată, şanţurile de apărare se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă; cetatea va fi dată în mâinile haldeilor care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu însuţi vezi!
25. Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: „Cumpără-ţi un ogor cu argint şi pune şi martori!”… când totuşi cetatea este dată în mâinile haldeilor!”
26. Cuvântul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:
27. „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”
28. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile haldeilor şi în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi o va lua.
29. Haldeii care luptă împotriva cetăţii acesteia vor intra, îi vor pune foc şi o vor arde împreună cu casele pe acoperişul cărora au adus tămâie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie.
30. Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor, zice Domnul.
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~