Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 49

Setări Biblia
31. Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva unui neam liniştit care locuieşte fără teamă, zice Domnul; n-are nici porţi, nici zăvoare şi locuieşte singur.
32. Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor va fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe cei ce-şi rad colţurile bărbii şi le voi aduce pieirea din toate părţile – zice Domnul.
33. Haţorul va fi astfel vizuina şacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el şi niciun om nu va şedea în el.”
34. Cuvântul Domnului care a fost spus prorocului Ieremia asupra Elamului, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
35. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi sfărâma arcul Elamului, puterea lui de căpetenie.
36. Voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vânturile acestea, şi nu va fi niciun popor la care să n-ajungă fugari din Elam.
37. Voi face ca locuitorii Elamului să tremure înaintea vrăjmaşilor lor şi înaintea celor ce vor să-i omoare. Voi aduce nenorociri peste ei, mânia Mea aprinsă, zice Domnul, şi-i voi urmări cu sabia, până ce îi voi nimici.
38. Îmi voi aşeza scaunul de domnie în Elam şi-i voi nimici împăratul şi căpeteniile, zice Domnul.
39. Dar în zilele de apoi voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Elamului, zice Domnul.”

Pagina 4 din 4
Sari la pagina:
capitolul 49 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia DCC Ieremia capitolul 49 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~