Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 4

Setări Biblia

Prorocie despre dărâmarea Ierusalimului.

1. „Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
2. Înfăţişeaz-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur.
3. Ia o tigaie de fier şi pune-o ca un zid de fier între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată şi s-o strâmtorezi. Acesta să fie un semn pentru casa lui Israel!
4. Apoi culcă-te pe coasta stângă şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.
5. Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile, în care să porţi nelegiuirea casei lui Israel.
6. După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.
7. Apoi întoarce-ţi faţa şi braţul dezgolit spre Ierusalimul împresurat şi proroceşte împotriva lui.
8. Şi iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poţi să te întorci de pe o coastă pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
9. Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
10. Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, şi anume câte douăzeci de sicli pe zi: să mănânci din ea din când în când.

Pagina 1 din 2
capitolul 4 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia DCC Ezechiel capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Ține un copac verde în inima ta și poate va sosi o pasăre cântătoare."
~ Proverb chinezesc ~