Citește Biblia DCC Daniel capitolul 11

Setări Biblia
11. Împăratul de la miazăzi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miazănoapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite.
12. Atunci inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.
13. Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi; şi după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.
14. În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.
15. Împăratul de la miazănoapte va înainta, va ridica întărituri şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miazăzi, nici chiar floarea oamenilor împăratului nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.
16. Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână.
17. Îşi va pune de gând să ia în stăpânire toată împărăţia lui şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiica sa de nevastă, cu gând să-l piardă; dar lucrul acesta nu se va întâmpla şi nu-i va izbândi.
18. Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă şi o va întoarce asupra lui.
19. Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea şi nu-l vor mai găsi.
20. Cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război.
|
Pagina 2 din 5
Sari la pagina:
capitolul 11 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Daniel >> Citește Biblia DCC Daniel capitolul 11 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~