Citește Biblia DCC Osea capitolul 8
1. Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele.
2. Atunci vor striga către Mine: „Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!” –
3. Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări.
4. Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: de aceea vor fi nimiciţi.
5. Viţelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor vrea ei să se ţină curaţi?
6. Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, şi nu este Dumnezeu. De aceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi!
7. Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grâu; ce va răsări nu va da făină, şi, dacă ar da, ar mânca-o străinii.
8. Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ.
9. Căci s-au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răzleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!
10. Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~