Citește Biblia DCC Matei capitolul 26

Setări Biblia
31. Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”
Marc 14.27
Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.” ;Ioan 16.32
„Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. ;Mat 11.6
Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” ;Zah 13.7
Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care Îmi este tovarăş! – zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici. ;SMS
32. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
Mat 28.7-10
şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” ;Mat 28.16
Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. ;Marc 14.28
Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” ;Marc 16.7
Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.” ;SMS
33. Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.”
SMS
34. „Adevărat îţi spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
Marc 14.30
Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” ;Luc 22.34
Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.” ;Ioan 13.38
Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori. ;SMS
35. Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.
SMS

Ghetsimani.

36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
Marc 14.32-35
S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până Mă voi ruga.” ;Luc 22.39
După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. ;Ioan 18.1
După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui. ;SMS
37. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.
Mat 4.21
De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat. ;SMS
38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
Ioan 12.27
Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! ;SMS
39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
Marc 14.36
El zicea: „Ava – adică: Tată – Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” ;Luc 22.42
zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” ;Evr 5.7
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, ;Ioan 12.27
Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! ;Mat 20.22
Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. ;Ioan 5.30
Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. ;Ioan 6.38
căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. ;Filip 2.8
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. ;SMS
40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
SMS
|
Pagina 4 din 8
Sari la pagina:
capitolul 26 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Matei >> Citește Biblia DCC Matei capitolul 26 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, și nu sunt sigur în legatură cu Universul."
~ Albert Einstein ~