Citește Biblia DCC Marcu capitolul 10
41. Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan.
42. Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai Neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
43. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
44. şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
45. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
Orbul Bartimeu.
46. Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă.
47. El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
48. Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
49. Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”
50. Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus.
meniu prim"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~