Citește Biblia DCC Luca capitolul 13
11. Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.
12. Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.”
13. Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.
14. Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi, dar, în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!”
15. „Făţarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?
16. Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
17. Pe când vorbea El astfel, toţi potrivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.
Pilda grăuntelui de muştar şi a aluatului.
18. El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?
19. Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.”
20. El a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~