Citește Biblia DCC Luca capitolul 19
Isus plânge pentru cetate.
41. Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea
42. şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
43. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile:
44. te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu.
45. În urmă a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.
46. Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
47. Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului căutau să-L omoare;
48. dar nu ştiau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.
meniu prim"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~