Citește Biblia DCC Ioan capitolul 11
Învirea lui Lazăr.
1. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. –
2. Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. –
3. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.”
4. Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;
7. şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea.”
8. „Învăţătorule”, I-au zis ucenicii, „acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudeea?”
9. Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;
10. dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el.”
meniu prim”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~