Citește Biblia DCC Ioan capitolul 5

Setări Biblia
11. El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.”
12. Ei l-au întrebat: „Cine este Omul acela care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă”?
13. Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.
14. După aceea Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”
15. Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Lucrarea Fiului.

17. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”
18. Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
19. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.
20. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
|
Pagina 2 din 5
Sari la pagina:
capitolul 5 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ioan >> Citește Biblia DCC Ioan capitolul 5 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
“Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.”
~ Gabriel José García Márquez ~