Citește Biblia DCC Ioan capitolul 7
31. Mulţi din norod au crezut în El şi ziceau: „Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut Omul acesta?”
32. Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.
33. Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.
34. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.”
35. Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?
36. Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: „Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni”?”
Isus, apa vieţii.
37. În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
39. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Încercări pentru prinderea lui Isus.
40. Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.”
meniu prim"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~