Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 20
21. şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
22. Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.
23. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
24. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
25. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.
26. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~