Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 24
Pavel la Cezarea.
1. După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.
2. Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
3. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.
4. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
5. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei nazarinenilor
6. şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mâna pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră,
7. dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre cu mare silă
8. şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”
9. Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că aşa stau lucrurile.
Apărarea lui Pavel.
10. După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~