Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 7

Setări Biblia

Cuvântarea de apărare a lui Ştefan.

1. Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2. Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3. Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
4. El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
5. Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru sute de ani.
7. „Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu”, a zis Dumnezeu. „După aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji în locul acesta.”
8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 7 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~